Numerologie


“Pentru ca ceea ce este pe Pamant este asemenea celor din cer, cunoasterea ne ajuta sa stapanim mai bine viata noastra terestra”Pythagora numerologia

spunea: “Si astfel inaltandu-te in stralucitorul vazduh, la sanul celor far’de moarte vei fi tu insuti zeu”.

Dumnezeu, Inteligenta Suprema, din care toate emana, ne-a înlesnit mijloacele prin care sa pătrundem cu ajutorul diverselor procedee stiintifice si al stiintelor oculte în misterul firii omeneşti. Printre acestea se numara şi Stiinta numerelor, stiinta straveche, pe care Pythagora a ridicat-o la rangul de sacerdoţiu. El a studiat concordantele numerelor si a afirmat:

“Totul este asezat dupa numar”

Pitagorienii au alimentat atat gandirea stiintifica, cat si gandirea magica. De la ei s-au aflat raporturile de armonie ce exista intre planete, numere, zei, note muzicale. Tetractys-ul Divin al lui Pythagora, simbol cosmogonic, imagine a pefectiunii reprzenta ansamblul primelor numere şi era invocat în juramantul iniţiatic. Acesta spune: 1+2+3+4=10=1+0=1 → “Eu Sunt Ceea ce Sunt, Unul Dumnezeu“.

“Numerele pot vorbi”, iar de numerologie oamenii se folosesc şi astazi, Stiinta actuala a numerelor ajungand sa atinga varsta unei oarecare maturitati. Sosise si timpul….!

Daca la cei nascuti înainte de anul 2000 va fi prezent numarul 1, la cei nascuti dupa anul 2000 va fi prezent numarul 2, ceea ce reprezinta constiinta in schimbare a rasei umane. (Deci, iata cum “vorbeste” numarul anunţand o schimbare majora).

Cunoscand principiile numerologiei putem folosi Vibratiile Numerice spre folosul nostru, putem sa ne ajutam in crearea unei vieti mai fericite. Numele si data nasterii creeaza o formula ce-l insoteste pe om pana la moarte. Fiecare numar de la 1 pana la 9 emite o Vibratie unica pe care o transmite persoanelor care-l poarta, iar în acest fel putem sa ne formulăm si o idee a caracterului persoanei respective.

Tabloul numerologic al unei persoane se realizeaza cu Vibratiile pe care aceasta le primeste.

1. Vibratia naşterii, se obtine adunand ziua, luna si anul nasterii pana ce se ajunge la un numar simplu. Se utilizeaza la : cercetarea destinului; destinul real; ciclurile vietii. Aceste vibratii nu se schimba niciodata.

Exemplu : nascut la 7 noiembrie 1957 7+11+1957=40 → 4+0=4

Nascut sub vibratia 4, iar dupa ziua nasterii sub vibratia  lui 7.

ECHIVALENTUL NUMERIC AL ALFABETULUI

1 2 3 4 5 6 7 8 9
AJS BKT CLU DMV ENW FOX GPY HQZ IR

2. Vibratia numelui este cea pe care o persoana o primeste analizand numele său înregistrat la naştere. Cum procedam : literele se reduc la numere cum am vazut in tabelul de mai inainte, iar vibratiile care apar la sfarsit ne arata:

-  motivatiile interioare ale persoanei;

-  impresia pe care o produce celorlalti din punct de vedere social sau profesional;

scopurile constiente sau inconstiente care-l conduc prin viata;

Ø  Calcularea vibratiei numelui, exemplu : IONESCU MARIA

IONESCU MARIA

9+6+5+1+3+3=274+1+9+9+1=24

2+7=9 2+4=6

9+6=15 → 1+5=6

Deci, numarul 6 este vibratia numelui dat ca exemplu, vibratie energetica.

Putem de asemenea calcula vibratia consoanelor numelui sau a vocalelor pe care le putem interpreta.

Ø  Ce ne aduc numerele si cum putem interpreta caracterul si personalitatea vedem in continuare:

lumanare3Numarul 1 - este numarul Creatiei, numarul impulsului primar, cel care ne introduce in scara numerologica.

Persoanele acestei vibratii, prin ideile avansate pe care le au, deschid drumul semenilor lor. Ei sunt inovatori inascuti, lideri care-si lasa amprenta in tot ceea ce fac. Dinamismul si gandirea constructiva determina un 1 pozitiv sa ajute, sa dea curaj si sfaturi celorlalti.

Numarul 1 este intotdeauna indraznet, original, entuziast si extrovertit, are o minte care niciodata nu oboseste. Personalitatea sa este de tip mental independenta, de aceea se răscoala în fata oricarei atitudini dominatoare sau autoritare, caci misiunea sa este de a pretinde, nu de a urma si a se supune. Tot timpul tineri in suflet duc o viata intensa si plina de aventuri, o viata pe care nu o vor cunoaste cei chibzuiti si timorati. Este un original care refuza sa urmeze drumurile cunoscute, preferand sa urmeze propriul drum, fiind un deschizator de drumuri.

Individualisti, incapatanati, au propriile idei, fiind greu de influentat in orice sens. Curajul, hotararea, ambitia, personalitatea extrovertita, îi anima pe ceilalti sa dea ce au mai bun în ei. Dispun de viclenie si resurse mentale care-i permit sa treaca de orice fel de piedici, este genul de persoana care “nu se ineaca intr-un pahar de apa” pentru ca reactioneaza promt la orice stimul. Au o ascutime a mintii care-i face buni oratori, desi sunt brusti si nu prea diplomati.

Sunt prieteni loiali, generosi, capabili de orice sacrificiu, simt cu adevarat prietenia, dar pot fi si sarcastici, chiar caustici, deoarece cunosc instinctiv punctul slab al oponentului sau.

Daca nu exita Vibratii atenuante nu uită si nu iartă, iar limba li se transforma intr-o arma teribila. Pe aspect negativ, putem spune ca sunt dominatori, agresivi, intolerati, aroganti. Dorinta lor de nemasurata libertate îi transforma în adevarati anarhici. Nu sunt barfitori si incerca sa nu se amestece in viata altora, dar daca sunt deranjati nu ezita sa-l anihileze pe cel care le sta in drum.

lumanare3Numarul 2 - reprezinta desavarsirea unitatii, este simbolul dualului, al perechii, receptivitatii si al intelegerii. Persoanele nascute sub semnul acestei Vibratii, au tact si intelegere, pentru ceilalti intruchipeaza adevarata bunatate. Sunt oameni prudenti, diplomati, serviabili, amabili si intretin bune relatii cu ceilalti, pentru ca nu incearca niciodata sa-si impuna punctul de vedere. Deoarece este un numar tipic feminin va aprecia intelectul, finetea, spiritualitatea si se va bucura de tot ce este frumos.

Linistiti, calmi si nehotarati in luarea deciziilor se inchid in ei cand sunt raniti. Persoanele acestui numar ar trebui sa accepte ideea ca viata nu este intotdeauna placuta, ca in viata exista si lupta, altfel vor deveni depresive si deprimate.

Sub aspect negativ al vibratiei, aceste persoane devin complexate, inhibate, de aceea ei ar trebui sa inteleaga ca oamenii nu ating perfectiunea, asa cum ei o cer, ci oamenii sunt intr-o continua perfectionare. Trebuie sa incerce sa nu acorde importanta deosebita puterii altora si sa nu depinda prea mult de ceilati. Cand nu sunt stimati devin apatici, nestatornici, strapunsi de invidie, ura si ranchiuna.

lumanare3Numarul 3 - este simbol al tineretii, persoanele nascute sub semnul acestei vibratii sunt oameni interesanti, spirituali, ingeniosi, nestatornici, cu o imaginatie foarte bogata. Le place sa invete si asimileaza totul cu usurinta, sunt tandri, afectuosi, isi ajuta prietenii la anaghie, sunt sufletisti, increzatori si sunt usor de influentat daca se apeleaza la generozitatea lor. Viseaza de multe ori cu ochii deschisi, privind lucrurile mai mult dintr-o perspectiva pozitiva. Sunt persoane active, entuziaste, optimiste, vesele, care inveselesc si pe cei din jurul lor. Persoane vorbarete, sociabile, comunicative, insa cateodata superficiale si infumurate. Fac de multe ori pe grozavii, pot sa risipeasca numai ca sa impresioneze, promit lucruri pe care nu le pot realiza. Fiind persoane fermecatoare, de multe ori incalca regulile “jocului” crezand ca le este permis orice. Sunt fiinte luminoase, cu o inima vesnic tanara, care vor cauta dragostea si frumosul , detestand mediocritatea, ingradirile, materialismul.

Pe o vibratie negativa pot sa se manifeste si ca persoane pesimiste, depresive, ostentative, prefacute, fugind de responsabilitati. De multe ori ii alunga pe cei care nu ii sunt de nici un folos, atragand dusmanii din cauza ca pot promite mai mult decat pot. Vor avea de luptat, si este indicat sa-si controleze cinismul, orgoliul, mandria.

lumanare3Numarul 4. Nativii care sunt nascuti sub aceasta vibratie sunt persoane organizate, loiale si de incredere, capabile sa duca la bun sfarsit orice sarcina. Sunt persoane active, minutioase, care nu se gandesc la himere, sunt persoane practice, disciplinate, ambitioase, eficiente. Fiind persoane prudente, moderate si intelepte vor verifica totul inainte de a actiona. Analitici si rationali, cei de sub aceasta vibratie nu vor abandona niciodata o idee, fiind si foarte incapatanati. Sunt persoane care nu se exteriorizeaza, linistite si statornice, care insa nu prea cunosc linistea sufleteasca. Corecti, directi si concreti, ii supara oamenii care nu abordeaza deschis lucrurile si umbla pe ocolisuri. Sunt persoane cu multa vointa si tarie de caracter, disciplinate, atingandu-si telurile propuse, reusind unde altii nu reusesc. Sub vibratia numarului sunt buni observatori, linistiti, integri, loiali, seriosi, cu un caracter puternic. Sub o vibratie negativa pot fi persoane dure, flegmatice, agresive, avare, lase, neglijente, neincrezatoare.

lumanare3Numarul 5. Cei nascuti sub aceasta vibratie poseda o stralucita inteligenta, gandire abila si patrunzatoare. Numarul 5 simbolizeaza perfectiunea umana, este cel mai important numar al numerologiei, deoarece fiind plasat in centru face legatura intre toate celelalte numere. Persoanele de sub aceasta vibratie sunt nelinistite, schimbatoare, mereu in cautare de noi aventuri si experiente. Sunt originali, impulsivi in actiune si gandire, au in permanenta nevoie de libertate si le displac restrictiile de orice fel, sunt curioase si foarte versate, nervoase si nelinistite,
reactioneaza promt la orice fel de impuls sau stimul. Conform spuselor lui Phitagora, dispun de o perceptie iesita din comun, prind din zbor toate nuantele unei probleme, fiind persoane intuitive.

Este cel mai agitat numar din scara numerologica. Iubesc viata, aventura, libertatea, sunt vioi si romantici, dar sunt si foarte timizi, desi par siguri de ei. Firi schimbatoare si agitate, cu o imaginatie bogata le plac schimbarile de ambianta, plimbarile prin locuri exotice. Desi nu sunt ranchiunosi, sunt agresivi, au treceri bruste de la o stare sufleteasca la alta, iar iesirile lor ii afecteaza de multe ori tot pe ei. Nu sunt razbunatori; uneori se lasa inselati si raniti, dand dovada de naivitate. Sunt persoane prietenoase, simpatice, care se adapteaza usor imprejurarilor. Firea lor dinamica si activa cedeaza in fata pasivitatii si a monotoniei, facandu-i uraciosi si agresivi, ajungand la izbucniri violente. In cazul in care se vede legat de o obligatie sau responsabilitate devine tacut si retras. Daca un numar 5 nu va stii ce este emotia va fi o faptura nefericita.

Sub vibratia negativa a numarului 5 o persoana poate deveni un frustat care nu va cunoaste bucuria, un impulsiv care nu-si va recunoaste greselile si nu accepta reprosurile, ii poate insela pe ceilalti. In cautare de lucruri noi poate cadea victima alcolului si jocurilor de noroc. Persoanele de sub aceasta vibratie trebuie sa invete sa se destinda oricat de greu ar fi, altfel nu se vor bucura nici macar de ei insisi.

lumanare3Numarul 6. Cei nascuti sub semnul acestei vibratii sunt persoane ingaduitoare, generoase, calme, corecte, permanent interesate de bunastarea celorlalti, foarte loiale familiei. Sunt persoane placute, linistite, care simt mereu nevoia de a fi inconjurate de frumos si confort. Sunt sensibili, emotivi, isi daruiesc dragostea, fiind persoane vulnerabile sentimental, simt nevoia sa fie iubite si aparate. Cei de sub aceasta Vibratie sunt persoane idealiste, caritabile si intelegatoare, foarte multi dintre ei devenind autentici aparatori ai drepturilor omului. Sunt persoane muncitoare care pot ajunge unde si-au propus, dar se si intampla sa devina pasivi, de aceea trebuie sa fie cateodata impulsionati. Sunt buni sfatuitori si indrumatori, sunt persoane vesele, sociabile, desi cateodata cam agasante. Sunt foarte fericiti cand aduc in jurul lor bucurie, liniste si bunastare.

Sub aspect negativ al Vibratiei pot fi persoane barfitoare, posesive, geloase, care se amesteca in treburile altora, devenind obositori, greu de suportat. Daca pot sa-si depaseasca pasivitatea si incapatanarea si daca reusesc sa priveasca lucid lucrurile pot evita indispozitiile psihice si emotive.

lumanare3Numarul 7. Persoanele nascute sub semnul acestei vibratii sunt inspirate si receptive, dispun de forte psihice care ii determina sa caute perfectiunea spirituala, simt nevoia de a patrunde in tainele sufletului, de a lua legatura cu Universul. In randul acestor persoane sunt foarte multi filozofi inascuti, preocupati de latura spirituala a vietii. Dispun de resurse si capacitati mentale deosebite, sunt studiosi si dornici de a acumula mereu cunostinte noi. Cauta mereu perfectiunea, adevarul, iar “de ce-ul” si curiozitatea fara limite ii face lectori pasionati. Sunt rezervati, enigmatici, independenti, intoleranti, firi necomunicative, persoane meditative, greu de inteles si cunoscut, reci si distanti. Desi acesti nativi sunt greu de cunoscut, lor le este usor sa cunoasca sufletele celorlati. Sunt persoane sensibile, intelese doar de acele persoane asemanatoare Vibratiei lor. Persoane inteligente, acorda importanta doar lucrurilor valoroase si sunt atrase de tot ce inseamna mister. Sunt interesati de stiintele oculte, de cunosterea religiilor, a civilizatiilor vechi, studiind fara intrerupere devin adevarati intelepti.

Pe o vibratie negativa pot aparea anumite defecte ca : egoismul, duritatea, imposibilitatea de a se adapta la realitate, egoismul, rautatea, obsesia si nevroza. Pot  avea caderi mentale, dar dupa o perioada depresiva sufletul acestora prinde din nou viata.

lumanare3Numarul 8 aduce in primul rand nativilor pozitie materiala. Persoanele acestei vibratii sunt indraznete, ambitioase, impulsive, luptatoare. Au multa incredere in propiile forte, fiind persoane puternice si eficiente isi depasesc de multe ori conditia initiala, de multe ori iesind castigatori. Este cea mai puternica Vibratie din intreaga scara numerologica. Gandirea acestor persoane este coerenta si constructiva, nu se inseala niciodata in deciziile si parerile pe care le au, fiind ordonati si atenti la fiecare detaliu. Persoane indraznete, extremiste si hotarate stiu ca prin vointa lor pot rezolva orice problema ce apare in drumul lor, de aceea nu accepta jumatati de masura. Stiu sa tina piept greutatilor vietii, asumandu-si afirmatiile si faptele. Persoanele acestei vibratii sunt integre, sincere si au un foarte dezvoltat simt al dreptatii si eticii. Sunt perseverente in tot ceea ce fac, buni psihologi, abile, devenind in viata persoane influente si cu renume.

Pe o vibratie negativa, aceste persoane pot fi viclene, egoiste, rele, razbunatoare. Pot devenii persoane preocupate de aspctul material, fara scupule cand vor ceva, nedandu-se in laturi de la nimic pentru a-si atinge scopurile. Pot fi intoleranti, incapatanati, cruzi, nu cunosc compasiunea, fiind reci si duri, chiar lipsiti de spiritualitate de multe ori, fiind in stare sa faca viata amara celor din jurul lor.

Necunoscand jumatati de masura, foarte multi dintre cei apartinand acestui grup actioneaza contrar calitatilor pozitive, dovedindu-se fricosi, timizi sau lasi. Pentru echilibru aceste Vibratii ar trebui sa-si foloseasca cu multe atentie temperamentul si vointa.

lumanare3Numarul 9 este numarul dragostei universale, de aceea persoanele acestei vibratii sunt nobile, caritabile, altruiste si inteleg mai mult decat alte vibratii ca numai dragostea deschide portile in orice si spre o noua dimensiune spirituala. Aceste Vibratii sunt persoane clarvazatoare si senzitive, intuitive, care patrund usor in forul interior al celorlati. Nu raman indiferenti la durerea umana si deoarece sunt persoane inteligente gasesc repede solutii atat pentru ei cat si pentru ajutorarea altora. Au o gandire clara, careia nu-i scapa nici un amanunt, fiind constienti de ceea ce se petrece in jurul lor si de propriile probleme, transformand aproape intotdeauna esecul in succes. Persoanele acestei vibratii sunt energice, active, eficiente, disciplinate in munca, oneste si curajoase. Cei nascuti sub aceasta vibratie stiu sa fie de ajutor semenilor lor dezinteresat, stiind ca numai fiind de folos si altora isi pot imbogati sufletul. Totodata sunt persoane ce au nevoie de libertate absoluta in gandire si actiune; fiiind orgolioase si independente nu vor suporta constrangerile si servilismul. Par veseli si comunicativi in societate, dar in realitate sunt fiinte solitare care pastreaza permanent o distanta si independenta ce nu lasa loc intimitatilor. Un numar 9 nu se va teme sa mearga impotriva conventiilor sociale, deoarece iubeste corectitudinea , ordinea si lupta pentru ca dreptatea sa primeze sub toate apectele. Gandirea si studiul le dezvolta facultatile psihice si talentul de premonitie si clarviziune, fiind persone intuitive isi doresc sa patrunda misterele oculte, sa investigheze experientele psihice. Au conceptii religioase proprii, sunt mistici si filozofici, poseda o constiinta psihica si energie inoitoare care inspira omenirea. Desi par linistiti si echilibrati sunt totusi persone nervoase si hipersensibile ce nu-si exteriorizeaza framantarile.

Pe un aspect negativ al Vibratiei pot fi persoane colerice, care nu suporta contradictiile, le lipsesc trasaturile umanitare, pot fi agresivi si aroganti. Pot fi fatalisti, punand pe seama altora nefericirile si propriile greseli. Egoisti si mereu pe pozitie de aparare pot fi supusi unor tensiuni interioare insuportabile, iar rezultatul poate fi nevroza. Pot evita sa fie nefericiti daca accepta si lupta sa devina lumina, acel far care va ilumina, va conduce si inobila viata celor cu care intra in contact.

Despre numerologie se pot spune multe. Numarul este ajutorul si prietenul initiatilor dar si al celor care se straduiesc sa cunoasca si sa utilizeze in mod benefic aceasta stiinta. Numerologia nu ne prezice viitorul, dar cu ajutorul ei putem cunoaste anumite date favorabile care pot fi exploatate in favoarea nostra sau date nefavorabile care pot fi evitate.

Numerologia este doar o stiinta predictiva complementara, care  este inglobata in Stiinta Tarotu-lui. Cu ajutorul numerologiei putem sa ne cunostem partenerul de viata sau de afaceri, putem sa stim cu cine si cand pornim o afacere, putem sa ne imbunatatim fiecare caracterul spre folosul nostru si al altora.

Pentru interpretari  si lamuriri mai ample, pentru caracterizari concrete, ma puteti contacta la :

Nr. tel. : 0727.156.461

gifs-animados-orkut-rosas-84

Pentru voi!